Categorii
An universitar

Cuvânt de deschidere a conducerii Facultății de Medicină – an universitar 2020-2021

Categorii
An universitar

Precizări privind începerea noului an universitar

Dragi studenți, 

Vă urez bun venit în noul an universitar care va începe în Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu luni, 28 septembrie 2020. Acest an universitar începe, și foarte probabil se va desfășura, în condiții deosebite, într-un context pe care nu ni l-am fi imaginat real în urmă cu mai puțin de un an.

Ar fi fost mult mai ușor pentru noi să organizăm un program de pregătire online în acest an, dar am considerat că un element important în pregatirea dumneavoastră îl constituie interacțiunea directă atât cu profesorii voștri cât și cu pacienții, și nu cred că poate exista o pregătire de calitate a studenților din medicină doar prin activități în mediul online. Pe de altă parte, nu e normal să vă expunem pe dumneavoastră, cadrele didactice, personalul din spitale și nu în ultimul rând pacienții unui risc epidemiologic major. Sigur că suntem nevoiți să trăim în prezența acestui virus încă cel puțin o perioada de timp, dar e de datoria noastră să micșorăm cât putem de mult pericolul. Prin urmare, conducerea facultății a considerat că nu e posibil să  ținem cursuri cu 120 de studenți într-o sală, de aceea cursurile din acest an vor avea loc online pentru toți anii și toate programele de studiu.

De asemenea, din punct de vedere al riscului epidemiologic, nu e acceptabil să ne regăsim 2-3 grupe de studenți în același timp pe o secție de spital. Prin urmare, activitatea practică (stagii, laboratoare, lucrări practice) se va efectua într-un sistem mixt: online, în sediul facultății și în secțiile clinice ale spitalelor partenere. Fiecare disciplină se va organiza în funcție de specific, de spațiile disponibile, de tematica și de constrângerile epidemiologice particulare.

Pentru a vi se putea permite accesul în spitale pentru stagiile clinice a fost necesar să se realizeze cu acestea protocoale/proceduri care cuprind reguli și norme pe care dumneavoastră va trebui sa le respectați. Realizarea acestor proceduri pentru siguranța dumneavoastră, a personalului medical și a pacienților internați, a necesitat timp și existența unor normative ale Guvernului României care să creeze cadrul general. Acesta este motivul pentru care încă nu vă putem prezenta orarul pe care îl veți avea în primul semestru al anului universitar 2020-2021. 

Vă vom face cunoscut programul de început de an în cursul zilei de luni.

Din pacate, în acest an festivitatea de deschidere a anului universitar va avea loc într-un cadru mai restrâns, la nivelul întregii universități, cu participarea doar a câte unui student din anul I din fiecare program de studiu. 

Pentru studentii din anul I, cărora le urez cu această ocazie bun venit in facultatea noastră, colegii noștri au pregătit o săptămână de activități „altfel”, care să îi ajute să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă Facultatea de Medicină din Sibiu. 

Pentru a vă face o idee despre constrângerile cărora va trebui să le facem față în activitatea acestui an, mai jos găsiți două documente pe care vă recomand să le citiți deoarece reprezinta ghidul după care va trebui să ne desfășuram activitatea în acest an. Aceste normative se pot modifica oricând, în funcție de contextul epidemiologic și de reglementările naționale.

Vă doresc un an bun, cu succese și sănătate din plin!

DECAN

Conf. univ.dr. Radu FLEACĂ

Categorii
An universitar

Toamna studențească – Deschiderea oficială a noului an universitar

Avem plăcerea de a vă invita la festivitatea de deschidere a noului an universitar 2019-2020, care se va desfăşura la data de 02 octombrie 2019, începând cu ora 10.00, în Aula Magna din sediul Facultăţii de Medicină, strada Lucian Blaga, nr. 2 A.
Conducerea Facultăţii de Medicină